fbpx
#JURNAL DE BEBE

Tot ce trebuie să știi despre mucii bebeșului

Scris de Ela la 11 iunie 2019

Odată ce ai copii, mucii sunt la ordinea zilei, iar din momentul în care intră în colectivitate, mai mult stau pe acasă și petrec mai mult timp răciți decât sănătoși. Așa am pățit și cu Alex, și cu Alesia. Când l-am adus pe Nicholas acasă, având în vedere că Alex și Alesia mergeau la școală, am încercat să-l protejăm, să-l ținem cumva la distanță, dar nu am reușit și la câteva luni ne-am trezit cu mucișori. Săptămâna trecută am avut al doilea astfel de episod, încă o perioadă de mucișori năzdrăvani care îi intrau în gură. De data asta, cauza a fost probabil vremea schimbătoare.

Am sunat totuși medicul și am cerut indicații, două zile nu i-am făcut nimic, iar în a treia zi au dispărut, fără niciun tratament.

Împărtășesc și cu voi discuția cu Doamna Dr Irina Antonescu, medic specialist Pediatrie de la Regina Maria, alături de care am mai făcut și alte materiale pe blog.

„Mucozitățile sunt frecvente în primii ani de viață. Sunt copii care chiar de la naștere au mai multe secreții decât alți copii.

E foarte important de menționat că este un aspect normal. La naștere au nasul mai înfundat, mai rămân secreții în căile respiratorii, căile aeriene ale unui copil sunt de dimensiuni mici, nările sunt mici, cavumul este mic, gâtul în spate și atunci o mucozitate cât de mică îl face pe bebeluș să scoată un zgomot foarte mare.

Sugarul nu știe să respire pe gură și, în momentul în care are nasul înfundat, începe să se agite. În momentul în care copilașul are un asemenea disconfort, nu trebuie să ne panicăm, ci să curățăm năsucul folosindu-ne de instrumente potrivite vârstei.

După vârsta de o lună pot să apară mucozitățile cauzate de viroze sau infecții. Mucozitățile provocate de infecțiile virale au diferite aspecte. Inițial au un aspect similar cu apa, ulterior devin mai vâscoase, nu mai sunt transparente, ci opace, trec spre verzui și în final dispar. Într-o infecție bacteriană, mucozitatea este opacă, galbenă și vâscoasă. Oricare ar fi situația, niciodată nu administrăm picături care conțin substanțe antiinflamatoarea sau antibiotice fără să mergem la medic.

Cum tratăm mucișorii

Curățăm zona, punem un ser fiziologic și ulterior îl aspirăm. Există tot felul de preparate cu soluții saline în flacoane presurizate pe care le putem administra foarte ușor și acasă. Important este ca acestea să fie recomandate de medic și să se respecte indicațiile de pe ambalaj.

Aerosoli

Nu orice mucozitate are indicație de aerosoli, așa că oricât de cunoscute ar fi beneficiile acestora, apelăm la această practică numai atunci când este cazul. Aerosolii se recomandă atunci când bebelușul are laringită (respiră ca un porumbel, scoate un zgomot de tuse ca un lătrat de câine), în cazul infecțiilor respiratorii joase, când apare bronșita, în caz de astm bronșic sau când ne confruntăm cu niște mucozități extrem de vâscoase pe care nu le putem curăța altfel.

Semne care ne trimit la medic

Dacă mucozitatea vâscoasă persistă peste o săptămână, în momentul în care este foarte abundentă se poate modifica presiunea pe ureche și poate să apară otita. Categoric, în această situație mergem la medic. La fel procedăm și în cazul în care mucozitățile, indiferent de consistență, sunt însoțite de o tuse frecventă chinuitoare sau se modifică ritmul respirator.

Un copil cu mucozități este contagios, așa că indiferent dacă acestea sunt apoase sau galbene, chiar dacă nu are febră, nu trebuie să-l ducem în colectivitate.”

Nu recomand varianta de aspirator nazal „batista bebelușului”, ci varianta de aspirator nazal electric destinat special bebelușilor. 

Am făcut anul trecut și un video în care arăt cum îi curăț mucișorii lui Nicholas, dacă l-ați ratat îl puteți vedea aici:

 

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun


3 thoughts on "Tot ce trebuie să știi despre mucii bebeșului"

  1. Ica trandafir spune:

    Cu ser fiziologic l-am tratat și eu pe Geo.Nu am folosit alte mijloace

  2. Elena Ramona Sovoiu spune:

    Multumim pentru sfat, noi am apelat la batista bebelusului atunci cand am avut nevoie

  3. Hortensia Stefan spune:

    Interesant articolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--