#CHICMOM

Ce surprize v-am pregătit pentru lansarea cărții „9 luni fără griji”

Scris de Ela la 20 mai 2019

După cum știți, marțea și vinerea am rubrica Jurnal de Bebeluș, la Radio Itsy Bitsy și intru în direct de la 9:30 ca să povestim despre Nicholas, dar și ca să împărtășesc cu ascultătorii radioului sfaturile pe care le adun de la specialiștii pe care am avut norocul să îi cunosc prin prisma meseriei mele.

Cei care mă ascultă vinerea știu că de fiecare dată spun că abia aștept să vină weekendul, să mă liniștesc, să nu mai fac nimic, să las și telefon și laptop și mail și tot. Ei bine, uneori îmi iese, dar de cele mai multe ori nu prea…

Weekendul ăsta am fost mai agitată decât un copil mic care așteaptă cadourile de Crăciun. Mi-a mai rămas foarte puțin timp până la lansarea cărții mele, 9 luni fără griji, și încerc să mă asigur că totul va ieși așa cum îmi doream… De la liste de invitați până la așezarea scaunelor și numărarea paharelor de apă, vreau să știu fiecare detaliu, să fiu sigură că totul e pus la punct și că nu sunt pregătită pentru orice situație neprevăzută.

Suntem pe ultima sută de metri cu decorul și detaliile logistice și vreau să vă întâmpin pe terasa Promenada Mall ca și când v-aș chema în sufrageria mea. Vor fi alături de mine pe scenă și medicii care au ajutat la pregătirea materialelor pentru carte pe care abia aștept să-i puteți cunoaște, dar nu ne vom lungi la discursuri și polologhii, pentru că îmi doresc să putem interacționa mai mult, să vă cunosc, să discutăm personal, nu neapărat să mă ascultați vorbind pe scenă. Așadar, eu promit să-mi fac bine temele și să vă întâmpin în cel mai frumos mod cu putință, dar am și de la voi o mică, mică, mică rugăminte. Atât vă rog: țineți-mi pumnii să nu plouă. Stați fără grijă, am un plan de rezervă și în caz de vreme urâtă, dar mi-ar plăcea din toată inima să avem vremea de partea noastră.

Am pentru voi multe cadouri oferite de susținătorii evenimentului: Optifibre, Eau Thermale Avène, Rimmel London și Bjorg, iar în cadrul evenimentului vom avea o tombolă la care puteți câștiga:

– voucher de 500 de lei de la babyneeds.ro pentru produsele Lionelo
– 3 genți cu produse HiPP
– 5 exemplare ale cărții

Așadar, vă aștept cu drag pe 24 mai, la Promenada Mall. Nu uitați că intrarea este gratuită, dar trebuie să vă rezervați locul AICI.

Abia aștept să ne vedem!

Mulțumesc partenerului principal, Promenada Mall care va și găzdui evenimentul de lansare, mulțumesc Regina Maria, clinica la care i-am născut pe Alesia și Nicholas și ai cărei specialiști au contribuit la realizarea cărții, mulțumesc Babyneeds.ro pentru frumoasa colaborare și pentru că oferă în cadrul evenimentului de lansare un voucher în valoare de 500 de ron prin extragere, mulțumesc Optifibre, partener ce ajută femeile însărcinate să treacă mai ușor peste momentele dificile din timpul sarcinii, mulțumesc Eau Thermale Avène, partener de la care toți invitații mei vor primi cadouri frumoase, mulțumesc HiPP pentru că dăruiesc 3 premii la tombola din cadrul lansării și Rimmel London pentru cadourile pe care ni le-au pregătit.

Alături de noi vor fi și prietenii mei de la Inka, dar și Sloop și Bjorg care se vor asigura că vom fi  energici, hidratați și îndulciți.

Parteneri media: Itsy Bitsy și Antena 1


2 thoughts on "Ce surprize v-am pregătit pentru lansarea cărții „9 luni fără griji”"

  1. Super, félicitations 🎊 🎊 💖👍🏽

  2. Ica trandafir spune:

    Super.😍😍😍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--